in

B.I recunoaște unele suspiciuni în cazul de droguri din 2016 și este reținut ca suspect

Potrivit mai multor surse, B.I a admis suspiciunile cu privire la implicarea sa în cazul de de droguri din 2016 în timpul interogatoriului efectuat de către poliție și, prin urmare, a fost reținut ca suspect.

Pe 17 septembrie, la ora 9:00 KST, B.I a fost dus la interogatoriu la sediul unității de poliție din sudul provinciei Gyeonggi în ipostaza cuiva care are informații despre caz. În urma întrebărilor cu privire la suspiciunea de achiziție de marijuana de la o cunoștință în 2016 pentru consum personal, el a recunoscut unele dintre suspiciuni. Prin urmare, statutul său a fost schimbat în cel al unui suspect.

După peste 14 ore de interogare, B.I a ieșit din secția de poliție în jurul orei 11:30 p.m. și a declarat presei: „Îmi pare rău că am generat critici.”

Poliția l-a reținut cu privire la suspiciunile de încălcare a Legii privind controlul stupefiantelor, etc., și intenționează să-i trimită cazul în urmărire penală.

În plus, în curând va fi chemat și Yang Hyun Suk pentru interogatoriu, ca parte a anchetei privind suspiciunile de intimidare a informatorului care a adus pentru prima dată suspiciuni legate de consumul de droguri a lui B.I în 2016, prin urmare, blocând ancheta poliției.

Sursa: Soompi

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

Lee Min Ho și Kim Go Eun au început citirea scenariului pentru noua dramă The King: The Eternal Monarch

SHOW ME ROMANIA – Concursul de conținut vizual K-Lovers 2019