in

CuteCute LoveLove

Cine sunt cei doi artiști cărora trebuie să le mulțumim pentru IU și muzica ei minunată

Stim deja cu toții cine este IU și că acuma este unul dintre cei mai mari cântăreți ai Coreei de Sud.

Dacă IU nu ar fi debutat, nici noi n-am mai fi auzit cântecele ei superbe. Dar cui trebuie să mulțumim pentru faptul că o avem astăzi pe IU și muzica ei minunată. Ei bine, nimeni alții decât Gummy și Ha Dong Kyun. Ei sunt cei doi artiști care au jucat cel mai mare rol în debutul lui IU.

Lui IU îi plăceau atât de mult cântecele lui Gummy, încât obișnuia să-i cânte melodiile la audiții.

Gummy

Chiar și când a participat la audițiile organizate de către LOEN Entertainment – prima agenție a lui IU cu care a și debutat – ea a pregătit o melodie de-a lui Gummy. Ca și cum ar fi fost mâna destinului, Gummy a participat la audiție în acea zi, făcând parte din juriu, deoarece era bună prietenă cu producătorul responsabil de organizarea audițiilor.

Ascultând-o pe IU interpretând o piesa de-a ei, Gummy a fost mișcată și s-a îndrăgostit de vocea ei. Ea a lăudat-o și i-a spus producătorului că trebuie să o recruteze pe IU. Prin urmare, datorită lui Gummy, IU a putut să treacă de audiții și să se alăture agenției LOEN Entertainment.

Cât despre Ha Dong Kyun, el afosr persoana din agenție care a învățat-o pe IU să cânte. Totul se întâmpla atunci când IU era încă stagiar.

Ha Dong Kyun

Într-o emisiune radio, IU i-a mulțumit lui Ha Dong Kyun pentru lecția pe care i-a predat-o.
Ea a spus: „Când eram stagiar, am fost învățată să cânt de către Ha Dong Kyun. Deși el era cel care mă critica tot timpul și-mi arunca cuvinte rele precum „Nu poți cânta” și „Vocea ta este ciudată”. Cu toate acestea, m-a consolat mai târziu. El a fost acolo tot timpul și când am avut greutăți. El mi-a oferit cea mai multă consolare. A fost cel mai bun profesor pentru mine. “

Mai jos o puteți vedea pe IU cântând împreună cu Ha Dong Kyun la unul dintre concertele lui.

Ei bine, se pare că trebuie să le mulțumim lui Gummy și lui Ha Dong Kyun că au fost la locul potrivit, în momentul potrivit, pentru a o ajuta pe IU să devină artistul extraordinar de azi!

Sursă: KStarlive

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

Actorul Kang Haneul se transformă complet pentru următorul său rol, dovedindu-și pasiunea pentru actorie.

Jun Ji Hyun va apărea în serialul „Kingdom” de la Netflix